Meniu Închide

Panotaj

Pentru întocmirea panotajului, pe fiecare versant al acoperişului se vor marca linii perpendiculare pe linia determinată de streaşină, linii ce vor corespunde marginilor panourilor. Astfel, versanţii vor fi împărţiţi în dreptunghiuri egale cu lăţimea utilă a panoului, rezultând numărul de panouri.

La acoperirea suprafeţelor acoperişului se vor folosi panouri cu lungime de 6000 mm.

În scopul economisirii mijloacelor dvs, până la montarea panourilor sandwich ar fi util de a pregăti panotajul acestora. Panotajul reprezintă aşezarea panourilor de perete şi de acoperire pe proiecţia obiectului ce urmează a fi realizat.

Este mai eficientă efecturea panotajului în baza elementelor constructive deja existente (coloane, stâlpi, grinzi, bârne şi ferme). Însă panotajul poate fi efectuat şi la etapa de proiectare a obiectului. În acest caz realizarea proiectului de către constructori trebuie să fie impecabilă.

Depozitul nostru reprezintă soluția ideală pentru comenzile clienților, asigurând toate dimensiunile și cantitățile necesare. Un alt avantaj major al depozitului îl reprezintă faptul ca panourile pot fi ridicate imediat, clientul nostru fiind scutit de timpul de așteptare pe care este nevoit să-l suporte în cazul unei comenzi la oricare dintre alți producători.

advanced-floating-content-close-btn ȘIPCĂ & PANOU DE GARD
Înapoi
WhatsApp
Messenger
Email
OFERTĂ
Telefon
Cerere Ofertă Personalizată
Completați câmpurile de mai jos, vă contactăm noi!